Filmul de animație „Cei șase super eroi” a debutat pe primul loc în box office-ul românesc – TRAILER

Filmul de animație Cei șase super eroi a debutat pe primul loc în box office-ul românesc - TRAILER
Publicat: 27/01/2015, 17:47

„Cei șase super eroi/ Big Hero 6”, distribuit de Forum Film România, spune povestea micului geniu Hiro Hamada, pentru care știința roboților nu are niciun secret, prin urmare nimeni nu este mai potrivit ca el să dezlege ițele unui complot criminal ce amenință cu distrugerea dinamicului și tehnicizatului oraș San Fransokyo. Cu ajutorul unuia dintre companionii săi, un robot pe nume Baymax, Hiro se alătură unei echipe de luptători pentru dreptate, dornici să își salveze orașul.

Pe locul al doilea în box office-ul românesc s-a clasat „Mortdecai”, o comedie regizată de David Koepp, cu Johnny Depp, Gwyneth Paltrow și Ewan McGregor, distribuită în România de InterComFilm Distribution, potrivit cinemagia.ro. Filmul a obținut încasări de 601.881 de lei în primul weekend de vizionare, iar 31.596 de spectatori au urmărit aventurile unui negustor de artă în încercarea de a găsi un tablou care ar conține indicii despre o comoară. Însă pentru aceasta trebuie să se lupte și să păcălească o mulțime infractori, spioni și teroriști. Chiar și pe soția sa trebuie să o mintă pentru a-și atinge scopul.

Locul al treilea i-a revenit filmului „Lunetistul american/ American Sniper”, regizat de Clint Eastwood, cu încasări de 550.100 de lei. Filmul, distribuit în România de Freeman Entertaiment, este inspirat din povestea adevărată a lunetistului Chris Kyle, devenit o adevărată legendă a armatei americane, pentru modul în care a luptat în Irak, protejându-și colegii de arme. Filmul prezintă atât faptele de război ale soldatului considerat cel mai eficient lunetist din istoria militară a Statelor Unite ale Americii, cât și lupta acestuia cu traumele cauzate de război și încercarea de a fi un soț și un tată model. Rolul principal este jucat de Bradley Cooper. În primul său weekend, lungmetrajul a înregistrat 27.407 spectatori în sălile de cinema românești.

Lungmetrajul „Taken 3: Teroare în L.A./ Taken 3”, cu Liam Neeson și Maggie Grace, s-a clasat pe locul al patrulea, în cea de-a treia săptămână de la premieră, cu încasări de 288.231 de lei. Filmul regizat de Olivier Megaton este al treilea al seriei care îl are ca protagonist pe Liam Neeson și îl prezintă pe fostul agent Bryan Mills încercând să-și dovedească nevinovăția după ce este acuzat de comiterea unei crime la care nici măcar nu a fost martor. Mills este urmărit, iar în lupta sa cu cei ce îi vor răul se folosește de toate aptitudinile și cunoștințele pe care le are pentru a găsi adevăratul vinovat și a-și reabilita numele. Lungmetrajul este distribuit în România de Freeman Entertainment și a avut 14.374 de spectatori în weekend.

„De neînvins/ Unbroken”, cel de-al doilea film regizat de Angelina Jolie, a debutat pe locul al cincilea în box office-ul românesc de weekend, cu încasări de 244.366 de lei. Inspirat din povestea reală a maratonistului american Louis Zamperini, care a devenit prizonier într-un lagăr japonez în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, acest film a înregistrat 12.931 de spectatori și este distribuit în România de Ro Image 2000.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Momentul în care Dan Vîlceanu îl mușcă de nas și îl agresează pe Florin Roman...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă să sari cu parașuta în România. Prețurile pornesc de la 1000 de lei...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Nu-ţi mai face patul dimineaţa! Un medic te sfătuieşte să-l laşi dezordonat
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Rusia ar putea lovi în 90 de minute. Rachetele n-ar putea fi evitate
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Cine au fost Constantin cel Mare și mama sa Elena?
×